Home » Știință » Un astronom amator ar putea fi autorul descoperirii unui al doilea obiect interstelar

Un astronom amator ar putea fi autorul descoperirii unui al doilea obiect interstelar

Un astronom amator ar putea fi autorul descoperirii unui al doilea obiect interstelar
Publicat: 16.09.2019
În data de 30 august, un astronom amator din Ucraina a fost primul care a observat o cometă pe cerul nopţii.

În 30 august, un astronom amator din Ucraina a fost primul care a identificat o cometă care se deplasa pe cerul nopţii. pornind de la observaţiile astronomului amator, alţi oameni de ştiinţă au teoretizat fatul că obiectul pe care acesta la identificat ar putea să îşi aibă originea în afara sistemului nostru solar, notează Futurism.

Cometa C/2019 Q4 (Borisov) se mişcă conforma calculelor efectuate de către astronomi cu o viteză mult mai mare decât ar trebui dacă ar fi afectată de către atracţia gravitaţională a Soarelui. Această observaţie conduce la concluzia că acest obiect îşi are originea în afara sistemului nostru solar. Dacă această ipoteză se dovedeşte a fi adevărată, atunci cometa Borisov ar putea fi cel de al doilea vizitator interstelar descoperit până în acest moment.

Oamenii de ştiinţă încearcă acum să calculeze orbita pe care această cometă o urmează, în funcţie de aceasta fiind posibilă stabilirea originii. Dacă calculele vor arăta faptul că această cometă are o orbită eliptică în jurul Soarelui atunci astronomi vor şti că această cometă s-a format în sistemul nostru solar. Totuşi, dacă va fi identificată o orbită hiperbolică ar putea să aducă dovezi în sprijinul teoriei care plasează originea cometei în afara sistemului nostru solar.

Cercetătorii, după cum explică astronomul Olivier Hainaut de la Observatorul Sudic European, tind să fie sceptici şi vor să strângă mai multe dovezi înainte de a de un verdic în ceea ce priveşte originea cometei.

În posibilitatea în care cercetătorii obţin datele necesare pentru a stabili originea coemtei Boris în afara sistemului solar atunci aceasta va fi cel de al doilea vizitator interstelar. Primul astfel de obiect interstelar pe care oamenii de ştiinţă l-au identificat este Oumuamua. Totuşi, diferenţa dintre clee două este că Oumuamua a fost identificat în timp ce se afla deja în sistemul nostru solar, în timp ce cometa Boris se află pe o orbită care o va aduce în interiorul sistemului solar.

 

Citeşte şi:

În urmă cu mai bine de 100 de ani, Terra trecea la o distanţă foarte mică pe lângă cometa Halley – VIDEO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?